[Interviu] Simon Istvan – staroste

Pentru ca nunta să fie exact așa cum ți-ai imaginat, echipele și oamenii cu care vei colabora trebuie să înțeleagă nevoile tale, să îți facă recomandări în funcție de dorințele tale și să aibă experiență în domeniu ca să poată să prevadă anumite aspecte pe care poate nu le-ai luat în calcul. Și pentru că vrem să îți venim în ajutor, am pregătit o serie de interviuri cu colaboratorii noștri, astfel încât tu să iei deciziile cele mai bune când vine vorba de nuntă.

Astăzi, ți-l prezentăm pe Simon Istvan, staroste, cu care lucrăm cu mare plăcere de fiecare dată.

Spune-ne câteva cuvinte despre tine 

Bună, sunt Simon Istvan, staroste la evenimente din anul 2008, cu aproximativ 150 de evenimente desfășurate până în prezent. Practic această activitate ca și un hobby. În cursul săptămânii lucrez în domeniul vânzărilor, dar sunt Inginer de meserie. Am o experientă de 12 ani ca și dansator semiprofesionist și 5 ani de teatru ca și amator.

Care crezi că sunt calitățile esențiale ale unui profesionist în acest domeniu raportându-ne la evenimentele de tip nuntă? 

Adaptabilitatea, capacitatea de a se adapta la orice situație neprevăzută. Nu există două evenimente la fel, dar fiecare trebuie să fie specială și cea mai reușit.

Punctualitatea, în respectarea programelor și a cerințelor miriilor. Fiind un eveniment special din viața oricărei persoane, tot staful trebuie să dea 110% pentru a realiza toate așteptările miriilor legate de acea zi.

Comunicarea, buna capacitate de a comunica în public, cât și cu publicul, cu invitații. Necesită o atenție maximă la cea ce zicem și la momentul când zicem. Cu doar o frază plasată greșit putem strica starea de spirit astfel lăsând un gust amar participanților.

Nu în ultimul rând, siguranța de sine. E foarte important să transmitem o siguranța de sine, faptul că suntem siguri în cea ce facem și credem cu desăvârsire în faptul că evenimentul va fi unul reușit. De obicei, stresul cumulat și oboseala pot duce la foarte multe întrebări și chiar atac de panică în ziua cea mare, astfel o persoană încrezătoare care să conducă poate să transmită acest sentiment.

Ce înseamnă să fii staroste și cum contribui la buna desfășurare a unei nunți?

Prin prezența atât fizică, dar în special psihică la acel eveniment. Starostele este acea persoană care ține legătura între staf, miri și invitați. El e acea persoană care decide anumite momente când ar fi de cuvință și organizează buna desfășurare a acestora.

Care este diferența dintre un staroste și un wedding planner?

Ambii te ajută la planificarea evenimentului. Wedding planner are un rol mult mai mare în organizarea evenimentului, pe când un stroste are principalul rol în buna desfășurare.

Care au fost cele mai mari provocări și ce ai învățat în urma lor?

Provocări există la fiecare eveniment. Personal am emoți inainte de fiecare eveniment, ca și la propria nuntă. Dar datorită experienței reușesc să scap de ele în momentul în care ajung la prima destinație, adică la mire. Consider aceste emoții ca și fiind constructive.

Din fiecare eveniment trebuie să invățăm ceva. Cel care nu învață nu se dezvoltă. Datorită experienței va crește rutina dar nu trebuie să lăsăm rutina să conducă și să ne înpiedice să învățăm.

Provocări există, fie pozitive, fie negative. Ca și staroste ești epicentrul evenimentului, iar în strarea de ebrietate multă lume prinde un curaj de existența căreia poate nici nu știa. Aceste provocări am învățat să le gestionez punctual și să nu pierd din vizor scopul principal, de a crea un eveniment de neuitat.

Ce le recomanzi viitorilor miri să ia în considerare atunci când caută un staroste?

Insist spre miri să căute un stroste cu care să poată rezona. Să fie pe aceeși undă și să fie persoana în care simt ca pot avea încredere. Starostele va fi cel mai bun prieten, cu care vei împărtăși subiecte delicate poate, dar și cel mai sever om din acea zi, care te va trage de mânecă și îți va spune ce faci greșit, dacă este cazul.

Olvassa el is